Polițiștii au efectuat ieri șase percheziții la locuințele unor botoșăneni bănuiți de infracțiuni.
Joi poliţiştii din orașul Ștefănești și cei din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Ștefănești, au efectuat şase percheziții la locuințele unor persoane bănuite de infracţiuni din sfera contrabandei.
Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, pe raza oraşului Ştefăneşti.
În urma acestora, au fost găsite în locuinţele a trei persoane, 2.580 țigarete (129 pachete) cu timbru de acciză Republica Moldova sau de provenienţă duty free şi băutură spirtoasă de provenienţă duty free.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024