După parlamentarii care au rămas fără „pensiile speciale”, următorii la rând sunt aleșii locali. Adică primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.
Un proiect legislativ se află în dezbaterea Camerei Deputaților, fiind semnat de 80 de senatori și deputați de la USR-PLUS. Cu toții solicită abrogarea articolului 210 din Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care a fost adoptat Codul Administrativ.
Printre semnatari se regăsește și Andrei Drancă, președintele USR Botoșani și deputat ales pe listele acestui partid.
OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ publicată în Monitorul Oficial în iulie 2019 prevede că de la 1 ianuarie 2020 se acordă indemnizație lunară cunoscută sub denumirea de pensie specială pentru persoanele care din 1992 au deținut calitățile de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte ai Consiliului Județean.
În 2019 impactul bugetar al acestor indemnizații era calculat la 31 de milioane de euro pe an. La acest moment ar fi probabil mult mai mare.
În plus, la momentul adoptării Codului Administrativ s-a avut în vedere o sursă de finanțare incertă, generală și lipsită de caracter obiectiv, și acesta fiind unul dintre motivele pentru care se solicită anularea respectivei prevederi.
La momentul intrării în pandemie, aplicarea acestei prevederi a fost suspendată până la 1 ianuarie 2021, astfel încât la acest moment nu există pensii în plată.
Mai departe, în expunerea de motive, inițiatorii arată faptul că, în cazul categoriilor socio-profesionale îndreptățite să primească „pensii speciale”, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
„Statutul juridic al aleșilor locali nu poate fi comparat cu cel am magistraților, care, în considerarea activității lor profesionale, beneficiază de pensie de serviciu. De principiu, pensiile de serviciu se acordă unor categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care prin virtutea profesiei, meseriei, ocupației sau calificării își formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate și sunt nevoite să se supună unor exigențe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional cât și personal. Ori, nu se poate susține că o persoană care are calitatea de ales local își formează o carieră profesională în această funcție”.
Și nu în ultimul rând, prezumtivii beneficiari ai acestor pensii speciale sunt aleși în cadrul unității administrativ teritoriale pentru a gestiona problemele comunității.
Alegerea este o opțiune a electoratului, nu a persoanei care candidează, iar o carieră profesională în acest caz, se formează și se dezvoltă distinct de alegerile pe care le fac votanții la un moment dat.
Aleșii locali nu fac parte dintr-o categorie vulnerabilă sau defavorizată încât să aibă nevoie de venituri suplimentare și nici nu fac parte din categoria profesională a acelora care au integritatea fizică sau psihică afectate (militar, polițist, miner), sau în cazul celor cărora legea le impune anumite restricții, cum ar fi judecătorii sau procurorii.
„Este pasul doi din ce am început noi, întâi la parlamentari, acum urmează la primari. Urmează în cel mai scurt timp să ajungă și pe ordinea de zi. Acesta a fost agreement-ul de la început, cu PNL și UDMR. Este din programul nostru final de guvernare, negociat cu PNL-ul. Am folosit în campanie și teoretic ar trebui să treacă, pentru că am agreat asta când am format coaliția”,
Andrei Drancă, deputat USR
Inițiativa legislativă se află în dezbatere publică până la data de 20 mai 2021.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024