Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat marți în procesul în care sunt inculpați fostul viceprimar Cătălin Alexa, fratele acestuia și alte patru persoane.
Magistrații din județul vecin au respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii Marcel Humă, Dan Moldovan şi părţile responsabile civilmente SC HIT AG SRL şi SC Signum HIT AG SRL împotriva sentinței penale nr. 88/2017 a Tribunalului Botoşani.
Fostului viceprimar Cătălin Alexa din perioada 2008 – 2012 i s-a menținut pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Tot cu suspendare, dar 2 ani și 6 luni a fost condamnat și Adrian Toma.
Șocul vine însă odată cu fratele fostului viceprimar și consilier.
Astfel, după ce în primă instanță a fost condamnat și el cu suspendare, la apel Bogdan Alexa a primit o pedeapsă cu executarea de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Mai mult, Marcel Humă, care a fost achitat de Tribunalul Botoșani a fost condamnat cu executare la 2 ani şi 8 luni închisoare, fapta fiind de spălare de bani. El avea însă o condamnare cu suspendare de la Judecătoria Botoșani.
De asemenea, Adrian Toma şi Bogdan Alexa, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Inginer Consultant SRL sunt obligați să plătească Primăriei Botoşani nici mai mult, nici mai puțin de 1.061.640 lei, cu titlul de daune, plus dobânzi, din care:
- 490.136 lei în solidar şi cu inculpatul Marcel Humă şi cu SC Hit AG SRL Botoşani;
- 359.559 lei în solidar şi cu inculpatul Marcel Humă şi SC Signum Hit AG SRL Botoşani;
- 170.000 lei în solidar şi cu SC Confast SRL Botoşani.
Totuși, suma ce trebuie achitată municipalității botoșănene s-a înjumătățit față de instanța de fond, unde fuseseră stabilite daune de peste 2 milioane de lei.
În schimb, Bogdan Alexa și Cătălin Alexa trebuie să plătească în solidar expertului Iuliana Sainiuc suma de 34.500 lei reprezentând diferență onorariu raport de expertiză efectuat în cauză.
Hotărârea este definitivă.
Dosarul a vizat o activitate de consultanță acordată în proiectul reabilitării termoficării pe fonduri europene.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024