Noaptea trecută a avut loc incidentul pe o vreme extrem de potrivnică.
În jurul orei 2:30, un botoșănean de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29B, pe direcția Dorohoi - Botoșani, în afara localității Leorda, ajungând pe un sector de drum în curbă, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum adică ploaie torențială, carosabil alunecos și acoperit cu apă.
Cu această împrejurare a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a izbit frontal un autoturism condus de un bărbat din municipiul Dorohoi.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane, respectiv conducătorul auto şi o pasageră din autoturismul care rula regulamentar.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Freamăt suspect surprins de camerele video în Centrul Istoric, patrulă trimisă de urgență – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Sep 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 25, 2024
Polițiștii din Botoșani au mers în locurile unde „se învârt” bani mulți
Oana Sava
Sep 25, 2024
Botoșăneancă căzută în fântână, fiica ei a sunat disperată la 112
Oana Sava
Sep 25, 2024
Tineri suspecți găsiți de jandarmi în fața unui bloc: Au devenit brusc agitați
Oana Sava
Sep 25, 2024