Ședință ordinară de Consiliu Județean, vineri, 26 octombrie 2018. Una atipică de altfel, dacă facem referire la cele anterioare care au durat și câte cinci minute. Astăzi consilierii au trebuit să voteze proiecte pentru binele botoșănenilor, timp de o oră.
Primul proiect de pe ordinea de zi a reflectat de fapt modul în care cunosc aleșii de la Județ pentru ce anume ridică mâna și cât de importante sunt anumite comisii sau ședințe la care participă.
Așadar, în această hotărâre, CJ-ul urma să-și desemneze un reprezentant în „comisia de orientare școlară și profesională”.
Radu Anton a dorit să știe cine a fost reprezentantul în precedenta comisie, timp de doi ani de zile. A accesat pagina electronică a instituției însă respectiva hotărâre nu este se pare, arhivată.
Sesizat cu privire la acest aspect, președintele Consiliului Județean (CJ) a cerut funcționarilor să remedieze problema: „Nu avem ce remedia…”, au răspuns în cor funcționarele aflate în primele rânduri ale sălii de ședințe. Cu un „nu se poate” unanim, plenul și-a continuat lucrările fără ca cineva să întrebe „de ce nu se poate” și ce ar trebui să se facă „pentru ca să se poată”.
Sergiu Marian, consilier județean PSD a apăsat butonul pentru a da explicații, semn că în primii doi ani de mandat el a fost cel care a făcut parte din respectiva comisie. Și pentru documentare, l-a trimis pe colegul liberal pe site-ul Direcției pentru Protecția Consumatorilor, instituție care nu există în realitate. De două ori.
Nici măcar rumoarea din sală nu a avut efect asupra sa să revină asupra erorii și să precizeze exact componența comisiei din care a făcut parte timp de doi ani de zile și pentru care probabil că a fost și remunerat.
„Am înțeles că dl coleg Sergiu Marian ne-a trimis la Direcția pentru Protecția Consumatorilor să căutăm….”,
a remarcat Radu Anton
Ada Macovei a avut și ea o intervenție cu privire la inspectorul școlar care face parte din această comisie, Cătălina Hodan, și căreia îi sunt aduse acuzații extrem de grave de către un părinte cu privire la o serie de servicii educaționale decontate dar neefectuate și în realitate, la un copil cu dizabilități locomotorii.
„Este o discuție întreagă, tot corpul profesoral este indignat de ceea ce se întâmplă. Ancheta este unică pentru că un director de școală trebuie să ancheteze un inspector școlar și este o situație nemaiîntâlnită și vă rog să vă precizați punctul de vedere”,
Ada Macovei, consilier județean PNL
Răspunsul lui Sergiu Marian: „D-na Hodan este inspector al Inspectoratului Județean și face parte din echipa respectivă. Dar ca să vă dau o evaluare, nu sunt eu în măsură să evaluez un cadru didactic sau un inspector. Iertați-mă, nu am ajuns la acest nivel”
Finalul a fost punctat de Gheorghe Vâzdoagă, social democrat cu ani lungi în partid:
Ironia este cu atât mai deplasată cu cât la mijloc este până la urmă vorba despre un copil cu cerințe educaționale speciale care ar fi trebuit să beneficieze de servicii plătite de stat, din partea unei colege de partid a social democraților „cu glume în program”.
CLICK PE LINKUL DE MAI JOS PENTRU DETALII DESPRE ACUZELE CĂTRE INSPECTORUL ȘCOLAR PSD
VIDEO cu discuția dintre consilierii județeni votați de botoșăneni în 2016
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024