Principalul partid de guvernământ doreşte nu numai comasarea judeţelor , ci şi a unor localităţi. Cel puţin aşa susţine senatorul PDL Iulian Urban. Într-un interviu acordat pentru Ziare.com acesta a arătat că se pregăteşte şi desfiinţarea unor localităţi.
„Mai puţini prefecţi înseamnă mai puţin aparat, dispar preşedinţii de Consilii Judeţene, ceea ce iarăşi este un lucru extraordinar şi, repet, coroborat cu eventuala reducere a numărului de primării prin comasarea unor unităţi administrativ-teritoriale care astăzi nu îşi justifică denumirea de comună, de oraş şi aşa mai departe, România va avea de câştigat. Dacă tot facem reformă păi să facem şi la nivel parlamentar, la nivelul administraţiei publice locale, la nivelul organizării administrativ-teritoriale a ţării, adică să o facem şi să ştim că încercăm să vedem lucrurile într-un mod cât mai simplificat”, a afirmat
parlamentarul democrat-liberal.
Acesta nu a dat mai multe detalii despre chestiunea referitoare la comasarea unor localităţi, însă chiar anul trecut Sulfina Barbu a elaborat un proiect de lege, care poate fi reactivat oricând şi care prevede că nici o localitate din România nu poate să aibă mai puţin de 5.000 de locuitori. Transpunerea în practică a acestui proiect ar afecta în primul rând comunele înfiinţate în ultimul deceniu şi care au un număr redus de locuitori. La Botoşani este cazul localităţilor Adăşeni, Blândeşti, Cândeşti, Coşula, Dimăcheni şi Lozna, care cu excepţia celei de a doua, care are primar de la PC, toate celelalte sunt conduse de PSD-işti.