Relaxarea măsurilor după 15 mai nu mai este atât de sigură, pentru că autoritățile nu exclud acum prelungirea stării de urgență și după această dată.
Scenariul este luat în calcul de autorități, care mai au în lucru alte 3 variante, printre care înlocuirea stării de urgență cu stare de alertă sau implementarea unor măsuri epidemiologice speciale. Premierul Ludovic Orban a anunțat că decizia va fi luată în perioada următoare, scrie Digi 24.
„Noi avem în evaluare toate posibilitățile. De la prelungirea stării de urgență, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major și varianta în care nu va fi necesară nicio formă specială. Decizia o vom lua pe măsură ce ne apropiem de 15 mai și decizia va depinde de evoluția epidemiei. În cazul în care ne menținem pe trendul pe care suntem astăzi, ba chiar vom avea o reducere a numărului de persoane infectate, cu siguranță că vom lua deciziile în conformitate cu evoluția epidemiei. Deocamdată nu scoatem din calcul niciuna dintre variante. Sigur, există și varianta stării de alertă, care permite menținerea restricțiilor prin intermediul deciziilor care se iau la nivelul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, dar avem și alte variante. În funcție de evoluție, vom lua decizia”,
a declarat Ludovic Orban, premierul României.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024