Aproape 350 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate la Botoșani, în valoare de aproximativ 10.500 de lei.
În perioada 18 noiembrie 2019- 6 ianuarie 2020, poliţiştii botoşăneni au desfăşurat acţiunea Foc de Artificii, activitate ce a avut loc la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Cu ocazia activităţilor de verificare a legalităţii achiziţionării, deţinerii, comercializării şi folosirii obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice de către persoanele juridice şi fizice, au fost efectuate 95 de controale şi 89 de activităţi de prevenire în şcoli.
Astfel, au fost constatate 17 infracţiuni conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi 15 contravenţii, dintre care 14 au fost conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a odinii şi liniştii publice.
De asemenea, a fost indisponibilizată în vederea confiscării cantitatea totală de 345 kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 10.500 de lei.
Din cauza nerespectării legislaţiei privind articolele pirotehnice (petarde), 4 persoane au fost rănite.
Acţiunile au fost efectuate poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi subunităţilor de poliţie, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră şi jandarmilor, precum şi al specialiştilor din cadrul ITM Botoşani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Zi specială într-o localitate din Botoșani: O sută de ani de viață sărbătoriți cu tort și flori
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024