În ultima perioadă, mediul spitalicesc din Botoșani a intrat în vizorul Colegiului Medicilor, cazul cel mai cunoscut fiind cel al femeii căreia i-a decedat bebelușul la Secția de Obstretică și Ginecologie din Botoșani.
În prezent, încă patru dosare au ajuns pe masa colegiului, după sesizări făcute de pacienți.
Vicepreședintele Colegiului Medicilor, dr. Radu Malancea, a declarat că sunt anchetați atât medici de familie, cât și medici specialiști, care lucrează în cadrul spitalului.
„Avem patru dosare pe care le analizăm, sunt sesizări de la pacienți. Se reclamă în general calitatea actului medical, și în al doilea rând, atitudinea cadrului medical. Sunt principalele situații pe care le anchetăm”, a relatat dr. Radu Malancea.
Acesta a adăugat că există tot timpul sancționați în urma analizării plângerilor, dar a refuzat să dea detalii cu privire la identitatea medicilor și la măsurile care au fost sau sunt aplicate.
CITEȘTE:
Mesaj dur de la un medic pentru politicienii cu funcții în capitală: Cum ies, uită de unde au plecat
Pescobar, „regele fructelor de mare” a venit la Botoșani pentru... usturoi
Diana Arici
Oct 10, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Peste 17.000 de botoșăneni își primesc indemnizațiile de la stat: Anunțul Agenției de Plăți
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Vot la PSD pentru lista candidaților la parlamentare, răzvrătiții loviți de muțenie
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024