În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID - 19.
In timpul efectuarii controalelor pentru verificarea respectarii masurilor de prevenire a raspandirii virusului Sars Cov 2, fortele de ordine impreuna cu reprezentanti ai institutiilor statului cu atributii de control au constatat faptul ca la un local public de pe strada Cuza Voda din municipiul Botosani, nu sunt respectate masurile impuse de catre autoritati.
In interiorul localului au fost identificate peste 20 de persoane care nu respectau masurile de distantare sociala, iar mesele nu erau asezate conform prevederilor legale.
Administratorul localului respectiv a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 10.000 de lei, iar alte 8 persoane care se aflau in fata locatiei respective au fost sanctionate cu amenda contraventionala pentru faptul ca nu purtau masca de protectie.
„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
IPJ Botoșani
În total, la activitățile desfășurate, au participat peste 200 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare ,Direcției de Sănătate Publică precum si lucrători din cadrul Protectiei Consumatorului si Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Astfel, la nivelul județului Botoșani, au fost organizate 10 acțiuni punctuale, in cadrul carora au fost verificate 150 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.
În total, au fost aplicate 137 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 34.000 de lei.
Dintre acestea, 136 de sanctiuni au fost aplicate persoanelor care nu au purtat masca de protectie in locurile in care acest lucru era obligatoriu si o sanctiune a fost aplicata unui operator economic pentru organizarea de activitati in spatiu privat inchis pentru care au fost instituite restrictii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024