În cadrul activității defășurate au fost verificați șapte agenți economici.
La data de 25 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite în domeniul protecției drepturilor de autor și drepturilor conexe.
Astfel, în cadrul activitățior desfășurate au fost verificați șapte agenți economici, din municipiul Botoșani, prilej cu care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 de lei pentru comunicarea publică,(ambientală) fără autorizarea sau consimțământul titularului de drepturi recunoscute de lege operelor ori produselor purtătoare de drepturi conexe.
Respectarea prevederilor legale, în privința drepturilor de autor, asigură recunoașterea și protecția acestora, contribuind la un mediu echitabil și legal, în care creatorii pot beneficia de promovare și valorificare a muncii lor.
(Foto: IGI)
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024