În timpul verificărilor, botoșăneanul le-a prezentat polițiștilor un contract fals.
În cursul zilei de miercuri, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, dar și pentru fals în înscrisuri şi uz de fals.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, în calitate de administrator la o societate comercială din comuna Mihai Eminescu, în timpul unui control privind substanţele periculoase a prezentat S.A.E.S.P Botoşani un contract pentru predarea în vederea eliminării totale a deşeurilor periculoase încheiat cu o firma din municipiul Bacău.
Contractul prezentat nu era valabil, datele înscrise în contractul respectiv nefiind reale.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor aspectelor legate de comiterea faptelor, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună soluţii conform prevederilor legale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024