Proiectul Consiliului Județean Botoșani de modernizare și extindere a Secției de Oncologie a mai trecut o etapă în cadrul procesului de avizare.
Acesta a fost prezentat în pre-CTE la Ministerul Dezvoltării, unde a obținut avizul favorabil.
„Echipa de proiect, reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, cei ai Spitalului Județean „Mavromati” și ai firmei care au realizat documentația tehnică pregătesc dosarul de susținere a investiției în cadrul Consiliului Tehnico-Economic. Imediat ce vom obține și acest aviz, CNI va scoate la licitație acest proiect important pentru sistemul sanitar botoșănean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul de modernizare și extindere a Secției de Oncologie are o valoare de peste 6,6 milioane de euro și completează portofoliul de investiții pe care Consiliul Județean le are în vedere pentru dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean.
„Vorbim de o investiție majoră care presupune, pe lângă extinderea pe verticală cu încă un etaj a corpului de clădire existent, lucrări de reabilitare (termică, finisaje și instalații), recompartimentarea etajului I și conformarea secției la noua legislație în vigoare, privind reamenajarea circuitelor specifice și refacerea finisajelor în concordanță cu cerințele Direcției de Sănătate Publică”, a mai spus Doina Federovici.
Lucrările de modernizare mai presupun redimensionarea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de gaze medicinale pentru tot corpul de clădire, recompartimentarea întregii clădiri după legislația în vigoare și asigurarea dotărilor necesare pentru Secția Oncologie.
„Realizarea proiectului propus va duce la îmbunătățirea funcționării spitalului, optimizarea activităților prestate, creșterea capacității de satisfacere a nevoilor pacienților, a ponderii și calității serviciilor medicale acordate. Am promis că vom asigura botoșănenilor servicii de sănătate la stat ca la privat și demonstrăm că angajamentul luat nu a fost doar o vorbă în vânt. Vom folosi orice oportunitate se ivește pentru a atrage fonduri europene și guvernamentale atât de necesare dezvoltării județului nostru”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024