Ierarhul a săvârşit în cele trei comunităţi vizitate slujbe de binecuvântare, sfinţind casele sociale şi diferite clădiri anexe.
În ultima zi a lunii lui Gustar, sâmbătă, 31 august 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Izvorul Tămăduirii” Siliştea şi a efectuat o vizită pastorală la două parohii din judeţul Botoşani.
Credincioşii din localitatea Siliştea, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia IPS Mitropolit Teofan. Alături de chiriarh au mai slujit părintele Lucian Leonte, protopop de Botoşani, părintele Marius Ciprian Babiuc, parohul comunităţii din Siliştea, dar şi preoţii parohi din împrejurimi, scrie Ziarul Lumina.
La momentul rânduit din Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit Teofan a arătat, în cuvântul de învăţătură, că omul trebuie să se îngrijească de taina rugăciunii, de taina prezenţei lui Dumnezeu, îmbinând aceasta cu lucrarea de zi cu zi.
”Noi, ca şi creştini, suntem chemaţi să îmbinăm cele două lucrări. Lucrarea legată de cele ale lumii, de viaţa proprie, de viaţa familiei noastre şi, în acelaşi timp, să nu uităm de taina rugăciunii, de taina prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră. […] Dumnezeu aşază cele două lucruri pe două trepte diferite. Întâi cuvântul lui Dumnezeu şi apoi grija noastră pentru cele de trebuinţă, cele de fiecare zi. […] Ascultând cuvântul Evangheliei de astăzi, întâlnirea Domnului Hristos cu cele două surori, Marta şi Maria, surori pe care Domnul Hristos le-a cinstit cu prezenţa Sa în casa lor, să luăm aminte la viaţa noastră, să întruchipăm în viaţa noastră chipul Martei, adică cea care slujeşte mult, cea care se ocupă de familie, de gospodărie, de viitorul copiilor, lucru minunat şi binecuvântat este acesta! Să luăm aminte şi la chipul surorii sale, care stă la picioarele Domnului Hristos şi ascultă cu sete cuvântul Domnului. Grija de cele ale noastre, care ne ocupă cea mai mare parte din timpul unei zile, să nu îndepărteze grija noastră pentru post, pentru rugăciune, pentru participarea la Sfânta Liturghie, pentru spovedanie, pentru milostenie, pentru o atitudine smerită. Mergând împreună, Marta şi Maria, dând mai multă importanţă Mariei, Cuvântului lui Dumnezeu, ne vom bucura şi de cele ale Martei, iar viaţa noastră, fiind în echilibru, primeşte o armonie”, a spus IPS Teofan.
Pentru meritele deosebite săvârşite în ogorul Bisericii, părintele paroh Marius Babiuc a fost hirotesit iconom stavrofor de către IPS Teofan, primind din partea ierarhului semnele distinctive: bederniţa, brâul roşu şi crucea pectorală.
Tot în după-amiaza zilei de sâmbătă, Părintele Mitropolit Teofan a vizitat Parohia „Sfântul Dumitru” din comuna Vorniceni, Protopopiatul Săveni. Cu această ocazie, chiriarhul a săvârşit o slujbă de binecuvântare, sfinţind casa socială şi camera mortuară a parohiei. Totodată s-a oficiat şi slujba Parastasului pentru eroii satului, dar şi pentru părinţii ieromonahi atoniţi Dionisie şi Ghimnazie Ignat, fiii comunei Vorniceni. Pentru munca depusă în slujba Bisericii, părintele Constantin Ioan a primit rangul de iconom stavrofor.
În continuarea zilei, Părintele Mitropolit Teofan a ajuns la Parohia „Înălţarea Domnului” din comuna Ibăneşti, Protoieria Dorohoi, unde a săvârşit slujba de sfinţire pentru aşezământul social, binecuvântând complexul parohial şi sfinţind o fântână. Ca răsplată pentru jertfa adusă comunităţii, părintele Ovidiu Vasile Berechea a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar binefăcătorii parohiei au fost răsplătiţi cu distincţii de vrednicie. De asemenea, IPS Părinte Teofan a primit din partea parohiei şi a comunităţii o icoană cu Sfântul Ierarh Spiridon şi un volum cu monografia satului Ibăneşti.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024