Primarul Cosmin Andrei și viceprimarul Bogdan Buhăianu au inaugurat astăzi o parcare din Aleea Școlii. Aceasta a fost amenajată în ceva mai puțin de două luni și jumătate de la începerea lucrărilor pe o suprafață de aproximativ 652 mp.
Investiția include atât cele două căi de acces cât și trotuarele aflate într-un grad avansat de degradare.
„Continuăm proiectul ˂Parcarea de la blocul tău˃. Nu doar străzile principale sunt în atenția noastră, ci și căile de acces adiacente. Prin realizarea acestei investiții, ne dorim să atingem mai multe obiective ce vor duce la creșterea confortului și siguranței cetățenilor cât și îmbunătățirea mediului înconjurător”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
Valoarea lucrării, suportată din surse proprii, este de aproximativ 228.000 de lei.
Alte două parcări se pregătesc pe strada Mihail Kogălniceanu și Aleea Pinului, documentațiile necesare fiind în lucru.
Mai rar: Concurs ratat după ce toți candidații „au uitat” să vină la examen
Oana Sava
Oct 01, 2024
Jucător de la FC Botoșani, desemnat MVP-ul partidei Dinamo-Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Statul acordă o nouă tranșă de 500 de lei: CARE sunt condițiile și până când poate fi depusă cererea
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
ATENȚIE la vinul aflat în proces de fermentare: Recomandările pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024
Botoșăneanul care trăiește la limita dintre cer și ape: Nu mi s-a părut nimic greu atunci
Redacția Botoșăneanul
Oct 01, 2024