În primele șapte luni ale anului 2023, pe secțiile Spitalului Județean „Mavromati” s-au internat aproape 21.000 de persoane.
Astfel că unitatea medicală s-ar clasa pe locul doi la nivel național, după numărul de internări.
„Trăim un paradox. Dacă ne uităm pe numărul de internări la nivel național vom constata că noi suntem pe locul doi ca spital cu număr de internări în ultimele șapte luni. Avem undeva la 20.800 de internări efectuate și suntem pe locul 2 la nivel național. Nu pot să explic de ce suntem în situația aceasta”,
Ștefan Bercea, director medical Spitalul Județean „Mavromati”.
Cu toate acestea, cea mai mare unitate medicală din județ nu a reușit să-și îndeplinească contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). În perioada ianuarie – aprilie 2023, Spitalul Județean „Mavromati” a pierdut de la CAS în jur de 6 milioane lei.
În luna iulie, reprezentanții spitalului au anunțat că s-a realizat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).
Gabriela Erdic
Oct 23, 2024
Vicele Birta, către Doina Federovici: Ați avut mână de fier și baterii Duracell - VIDEO
Oana Sava
Oct 23, 2024
Premierul Ciolacu vine la Botoșani
Sergiu Bălășcău
Oct 23, 2024
Botoșănean de 20 de ani dat jos din tractor de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024