Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga”, unul de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) și Poliție au fost solicitate în dimineața zilei de vineri, 25 septembrie 2015 într-un cartier din municipiul Botoșani.
Un apel la 112 i-a pus pe jar pe salvatori care au fost chemați pe strada Octav Onicescu din municipiu, după ce o bătrână striga în casă după ajutor. Cei care au auzit strigătele femeii au fost vecinii acesteia.
Speriați, locatarii au sunat la numărul unic de urgență și au chemat ajutoare. La scurt timp, la fața locului au sosit pompierii, care au spart ușa apartamentului și au intrat în imobil. Din câte se pare, bătrâna care locuiește singură și este paralizată de un picior ar fi căzut cel mai probabil din pat, moment în care și-a luxat umărul. De durere, femeia a strigat cât a putut de tare după ajutor. Botoșăneanca a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati pentru a primi îngrijirile medicale de care are nevoie.
(Ș.V.)
Veste bună pentru pacienți: GATA cu birocrația excesivă - Schimbul este mai rapid
Oana Sava
Sep 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Botoșăneanul care a ajuns cu mașina în șanț a fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Femeia blocată în casă se lasă greu de convins să deschidă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024