În urmă cu câteva zile, la Spitalul Județean Mavromati Botoșani, un incident neplăcut s-a petrecut chiar în timpul unei intervenții chirurgicale.
Sala unde cadrele medicale efectuau o operație chirurgicală pe o pacientă de 71 de ani, a fost inundată din cauza unei țăvi care s-a spart. Din pricina incidentului, medicii au fost nevoiți să mute în altă sală pacientul pentru a continua intervenția. Potrivit Libertatea, medicii operau o pacientăcăreia i se monta o proteză de şold, când, la un moment dat, din tavanul sălii au început să curgă şuvoaie de apă. Cadrele medicale au mutat imediat pacienta, însă apa i-a căzut acesteia chiar peste zona operată. “A început să curgă deodată. Dacă picura, aveam timp să luăm pacienta, dar deodată apa a ţâşnit din toate aparatele montate în tavan”, a spus unul dintre asistenţii din blocul operator. Pacienta a fost stabilizată şi supusă unei terapii-şoc cu antibiotic pentru a se preveni infecţia, în timp ce conducerea unităţii sanitare a declanşat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Angajări la Poliția Locală: Candidații puși mai întâi la o probă sportivă
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preot din Botoșani mort la doar 37 de ani: Fratele nostru a trecut la Domnul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preoți din Botoșani, întâlnire emoționantă la 25 de ani de la absolvirea facultății
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
DECIZIE la Tribunalul Botoșani în cazul ucraineanului care și-a ÎMPUȘCAT în cap prietenul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024