Moartea unui pacient, în Botoșani, a ajuns în atenția Poliției.
Un bărbat de 47 de ani s-a stins în timp ce era internat la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati din Botoșani.
Potrivit stirileprotv.ro, în dosarul penal deschis, anchetatorii iau în calcul și posibilitatea ca decesul să fi survenit în urma unei greșeli medicale.
Bărbatul care a murit era internat de săptămâna trecută în secția exterioară de Psihiatrie, în urma unui sevraj, după consumul masiv de alcool, numit și sevraj etanolic, care se manifestă, de regulă, prin halucinații, tremurături și hipertensiune.
Într-o dimineață, cadrele medicale au văzut că el respira cu dificultate și au cerut un consult neurologic la Spitalul Județean. Starea bărbatului s-a deteriorat, însă rapid, și a fost chemată Ambulanța. Când echipajul a ajuns, omul era în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și fac acum cercetări. Potrivit lor, sunt luate în calcul o moarte naturală a pacientului din cauza unor afecțiuni, dar și un posibil malpraxis.
Se fac verificări pentru a se stabili dacă pacientul nu a fost cumva sedat prea puternic de către medici, iar asta să îi fi adus sfârșitul.
Și unitatea medicală face o anchetă, încheie sursa citată.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024