Botoșani este din noua gazda unei competiții de anvergură națională și anume Supercupa României disputată între FC Voluntari și FC Viitorul, duminică seara, de la ora 21:00, pe Stadionul Municipal.
În partea de organizare se implică și Primăria Botoșani, urmare a unei solicitări venită de la Federația Română de Fotbal (FRF) ce dorește un program de promovare a acestui important meci care va avea loc la Botoșani.
”Își doresc să facă o comunicare outdoor, atât pe tramvaie cât și pe autobuze să pună afișe de promovare. De asemenea doresc să expună panouri publicitare în cele mai traficate zone ale orașului. Mai mult, își doresc să expună patru cupe gonflabile gigant care ocupă o suprafață de 20 mp la sol. Căutam patru amplasamente”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
La acest moment, au fost propuse doua locații, respectiv în fața Stadionului Municipal și în zona Casei Cărții din centru.
Nu în ultimul rând FRF a solicitat spații de branding în jurul stadionului în zonele limitrofe pentru a folosi bannere și steaguri dar și promovare în mass media locală.
”Este un eveniment foarte important și suntem foarte bucuroși că îl avem în municipiu”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
În cazul furnizorului de servicii de telefonie, s-a solicitat aprobarea montării unui pavilion în parcarea de la Magazinul Elvila, în perioada 8 – 9 iulie în intervalul orar 10:00 – 21:00.
”În vederea organizării de concursuri pentru premierea câștigătorilor cu invitații la meci, gadgeturi, etc. De asemenea vor oferi materiale promoționale cu titlu gratuit, va fi acolo acolo și o echipă de promoteri care va informa trecătorii despre posibilitatea de a câștiga premii speciale”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Programul nu se oprește aici, pentru că va fi invitat la aceste activități de promovare și cel mai bun jongleur cu mingea al zonei.
O atmosferă de mare meci va fi asigurată de o trupă de drameri.
De detaliile organizatorice se ocupă viceprimarul Marian Murariu împreună cu Romulus Eram de la cabinetul primarului.
Tânăr de 21 de ani prins FĂRĂ permis „la purtător„ pe bulevard
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Medicamentele care pot da un rezultat fals pozitiv la testul antidrog – LISTA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean prins BEAT la volan pe o stradă din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
În această dimineață: S-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
ACUM: Ziua Armatei sărbătorită în centrul orașului cu oficialități și militari - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024