Pe străzile unui oraș din județul Botoșani circulă peste 700 de căruţe.
Flămânzi era, în 1907, punctul de pornire a ultimei mari răscoale a Europei. Între timp, localitatea s-a transformat în oraş, dar doar cu numele. În anul 2004, comuna Flămânzi, situată la 40 de kilometri de municipiul Botoşani, devenea oraş. Noua localitate urbană îngloba la aceea vreme fostele sate Flămânzi, Nicolae Bălcescu şi Poiana. Lor li s-au alăturat şi cătunele Prisăcani sau Balta Roşie.
Flămânziul, renumit pentru faptul că aici s-a declanşat în 1907 ultima mare răscoală a Europei, este astăzi oraş mai mult cu numele. În realitate este o localitate semi-ruralizată, în care oamenii trăiesc aşa cum o făceau şi la sat. Printre altele, statutul de oraş nu le-a schimbat şi obiceiul de a merge cu căruţa, chiar dacă localitatea este tranzitată de unul dintre drumurile naţionale importante din nordul Moldovei, ce leagă Botoşaniul de Iaşi. În 2012, Flămânziul era oraşul din România în care atelajele hipo, sau mai precis căruţele, erau mai numeroase decât autoturismele.
Statistica din aceea perioadă este grăitoare, peste 1.000 de căruţe la aproximativ 680 de maşini. Practic, din cei 10.000 de locuitori ai oraşului, majoritatea mergeau cu căruţa la târg sau oriunde aveau nevoie să călătorească. În anul 2017, exodul tinerilor în străinătate a mai îmbogăţit parcul auto al flămânzenilor. Cu toate acestea Flămânziul din secolul XXI, din Uniunea Europeană, rămâne cunoscut ca un „oraş al căruţelor“. În Flămânzi, dar şi în satele arondate şi înglobate aşezării, se află în prezent aproape 700 de căruţe înregistrate şi folosite de localnici.
„Este oraş, dar avem încă rădăcini adânci în rural. Este o tradiţie a oamenilor de a folosi încă căruţele“, spune viceprimarul din Flămânzi, Ioan Guraliuc.
Nea Ilie are 73 de ani. În fiecare duminică vine la târg în centrul oraşului Flămânzi, aşa cum au făcut-o toţi înaintaşii lui, adică în căruţă. Nu este singurul. Sute de căruţe şi căruţaşi îşi „parchează“ atelajele într-o parcare special amenajată pentru căruţe în apropierea centrului oraşului. Deşi a prins şi vremurile moderne, nea Ilie nici nu s-a gândit vreodată să-şi cumpere maşină. De altfel, ştie că nici vecinii lui mai tineri nu ar face o asemenea investiţie.
„Pentru ce maşină? Doamne, da lumea îi săracă, de unde maşină? Costă să o întreţii, să-i pui benzină. La caii ăştia mai iei de pe câmp şi-i hrăneşti şi atât. Aici aşa se merge cu căruţa. Sunt din Poiana şi mai toţi merg cu căruţa, nu cu maşina. Acum, în ultima vreme, ăştia mai tineri şi plecaţi la muncă vin cu maşini, dar restul nu. Aici, la Flămânzi, căruţa îi baza“, spune convins localnicul. Şi pentru Daniel Gherasim, un bărbat de 40 de ani, căruţa este cel mai la îndemână mijloc de transport în zonă. „Căruţa este o necesitate. Exact cum au europenii tractoare şi utilaje în curte, aşa avem noi căruţe. Oamenii nu-şi permit utilaje şi tractoare aici. Trebuie să muncească ca să mănânce şi asta-i la îndemână. La cal îi dai o mână de fână şi aia e. Nu mecanici şi altele. Nu vedeţi ce costă să repari o maşină? Majoritatea îs oameni în vârstă, peste 40 de ani, care la căruţă ţin. Cei foarte tineri, da, mai aduc maşini“, spune flămânzeanul.
Pentru oamenii din Flămânzi, căruţele reprezintă o metodă ieftină de a parcuge porţiuni de drum proaste sau pline de gropi.
„Îs bune la drum rău. Dacă bagi maşina acolo, o fermi şi scoţi parale din buzunar. Aşa, calul, săracul, trage. Se adaptează la drum. Dacă are potcove bune, îţi faci treaba cu el. Dacă omul are pământ de arat, cu ce să meargă acolo? De unde parale de maşini de ăstea de teren sau de altele, care să facă faţă la ţarină şi la drumuri lăturalnice? Calul reuşeşte. Şi omu rămâne la căruţă, că-i ieftină şi nu trebuie să o repare prea des şi cu mulţi bani“, spune un alt proprietar de căruţă.
Povestea căruţelor din Flămânzi începe în Evul Mediu. Tehnologia s-a schimbat, roţile de lemn fiind înlocuite cu cele asemănătoare maşinilor. Şi cam atât. La Botoşani se numesc „faietoane“, sunt uşoare şi sunt trase şi de un cal. Aşa cum explică nea Ilie, căruţele nu sunt scumpe. Un cal, fără să fie de rasă, dar bun de tras, costă 600 de lei, iar cu tot cu căruţă, care poate fi făcută şi în gospodărie, ajunge totul la aproximativ 1.500-2.000 de lei. O bagatelă în comparaţie cu un autoturism.
În 2012, în Flămânzi nu erau ateliere auto, dar erau trei potcovari.
„Se păstrează o tradiţie. Aici era omul şi căruţa odată. Este vorba şi de nivelul economic al zonei. Este ieftin şi oamenii îşi fac treburile lor, dar mai câştigă şi un ban cu căruţa“, spune viceprimarul oraşului Flămânzi.
Potcovarii, meseriaşi dispăruţi de câteva decenii în majoritatea zonelor urbane, încă au o pâine de mâncat la Flămânzi. Ilie Dibu are 70 de ani şi nu există zi fără clienţi.
„Sunt oameni care vin să le pun potcovare. Nu mai sunt ca altădată, când erau multe căruţe. Dar încă este o pâine de mâncat. Nu mă opresc,că am clienţi. Mai ales când este zi de târg vin clienţi. Ce să facă omul dacă nu are bani de altceva?“, spune Ilie Dibu.
La câteva luni, la Ilie Dibu vine Dumitru Bolohan, din Poiana. Spune că potcoavele reprezintă una dintre puţinele investiţii pe care trebuie să le facă cu atelajul său. Îl costă doar 50 de lei.
„Vin aici, la nea Ilie, că face treabă bună. Mai sunt potcovari, dar el este cel mai bun. Căruţa este ieftină. De ce să-mi iau maşină pentru ce am eu de făcut? Aici este la ţară şi îmi trebuie ceva să merg pe şleauri şi pe ogor. Se face treabă, nu-i loc de plimbare cu maşina. Căruţa este numai bună. Calu trage. Cu potcoave bune şi nişte reparaţii, aşa îi gata treaba“, spune omul din Poiana.
Una dintre cele mai mari probleme are căruţaşilor, dar şi ale administraţiei publice locale sunt atelajele care circulă pe drumul naţional. Oamenii trăiesc ca la ţară şi au nevoie de ele. Pentru a scurta drumul şi pentru a beneficia de un carosabil mai bun decât uliţele satelor, merg direct pe drumul naţional. Aici, bineînţeles, dacă sunt prinşi sunt amendaţi. Tocmai de aceea, în „oraşul căruţelor“, obligatoriu se va amenaja un drum pentru căruţe. Este unul dintre puţinele oraşe din ţară care va beneficia de aşa ceva.
„Mare noastră problemă este atunci când oamenii vin la noi cu amenda de la Poliţie. Conform legislaţiei, nu au ce căuta pe drumul naţional. Noi avem drumuri pietruite, dar oamenii preferă asfaltul. Avem în aşteptare un proiect de la Ministerul Dezvoltării, de 6 kilometri, care să fie paralel cu drum naţional. Drumul va fi asfaltat“, a explicat viceprimarul Guraliuc.
Oficial, autorităţile din Flămânzi spun că strict pe raza oraşului sunt peste 250 de căruţe, la care se adaugă peste 450 de atelaje din satele arondate, atelaje care ajung să circule tot pe străzile oraşului. (Sursa: Adevărul)
