Ceremonia organizată de Prefectură în colaborare cu Garnizoana Botoşani cu ocazia Zilei Drapelului a fost una specială pentru al doilea reprezentant al Guvernului în judeţ.
Şi aceasta pentru că, în lipsa prefectului Dan Şlincu, plecat la cursuri, garda militară a dat onorul subprefectului Daniela Beclea, care a trecut în revistă detaşamentele şi a spus „bună ziua” la microfon, efectivele MApN şi MAI prezente în Piaţa Tricolorului răspunzând cu salutul ostăşesc „să trăiţi”. Reprezentanta Prefecturii a fost şi prima oficialitate care a luat cuvântul.
„Drapelul tricolor românesc, alături de stemă şi imn, reprezintă un însemn naţional important al neamului nostru pentru că are o tradiţie populară şi creştină precum şi una revoluţionară.
Dintre toate simbolurile ţării noastre, Drapelul se impune însă prin semnificaţie şi înălţime spirituală. Pentru noi, românii, drapelul tricolor pe care îl arborăm astăzi este sinonim cu idealul de unitate şi independenţă naţională.
Tricolorul României semnifică veacurile de gând şi luptă, pentru unitate şi independenţă ale întregului popor român”,
Daniela Beclea, subprefect.
După aceasta au avut alocuţiuni preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, primarul Cătălin Flutur şi comandantul Garnizoanei Botoşani, lt.col.Cornel Titiliuc.
Înainte de fi urcat pe catarg, Drapelul Naţional a fost sfinţit şi sărutat de preotul militar.
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024