Poate nicăieri nu se vede mai bine decât la cimitir diferența dintre bugetarii de frunte ai Botoșanilor și cei în numele cărora primesc salarii uriașe și tot felul de drepturi interzise muritorilor de rând. Ce-i drept, asta însă atât timp cât și unii și ceilalți sunt vii.
Elocvent este ceea ce s-a întâmplat joi la amiază în Cimitirul Pacea. La poarta principală Poliția Rutieră a interzis parcarea automobilelor astfel încât, dacă nu erai conducător pe la vreo unitate a statului, erai nevoit să îți lași mașina și la câteva sute de metri depărtare fiindcă nu se găseau locuri libere în apropierea cimitirului..
Deși li s-au rezervat câteva spații, pentru unii șefi de instituții tot nu a fost suficient.
Și cel mai bun exemplu a fost cel al vicepreședinților Consiliului Județean, Dorin Birta și Liviu Toma, care au coborât dintr-un Volkswagen Amarok parcat câteva clipe mai târziu pe o porțiune din trotuar.
Și asta chiar în fața câtorva nevoiași care așteptau mila publică.
Nici măcar un singur conducător de instituție, de la prefectul Dan Șlincu venit cu VW Touareg până la primarul Cătălin Flutur care s-a deplasat cu un VW Passat nu a dat vreun leu necăjiților. Și nici nu a cumpărat cineva vreo floare de la o vânzătoare ambulantă sosită acolo în speranța că va da o mică lovitură.
Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale, a venit chiar cu girofarul pornit.
Iar sărăcia s-a dat din calea bogăției și în cimitir. Nevoiașii s-au retras pe margini, unii au luat locul chiar pe borduri, pentru a asista la ”defilarea” protipendadei, contrastul dintre clasele sociale fiind evident și dureros chiar. Și unii și ceilalți și-au intrat bine în rol, unii spectatori filmându-i chiar pe... ”actorii” zilelor noastre.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024