Olimpicii de nivel național care nu au obținut locul I nu se mai pot înscrie la facultate în 2025 fără admitere, a decis Ministerul Educației fără să anunțe public măsura.
Elevii care luni, 9 septembrie, au început ultimul an de liceu și care vor să aplice la facultate în 2025 nu mai pot fi admiși fără concurs pe baza premiilor obținute la etapele naționale ale olimpiadelor școlare decât dacă au premiul I, potrivit ordinului de ministru al Educației cu regulile generale de admitere.
Schimbarea față de anul trecut este prevăzută în ordinul de ministru 3.693/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în învățământul superior în ciclurile de studii universitare de scurtă durată, de licență, de master și de doctorat, care se aplică pentru admiterea la facultate în anul universitar 2025-2026, potrivit edupedu.ro.
Ministerul Educației nu a anunțat public măsura pentru elevii care vor absolvi liceul începând cu 2025.
Precedenta metodologie din anul 2022 prevedea ca și absolvenții de liceu cu locul II, locul III și mențiune sau medaliile echivalente, obținute la olimpiadele școlare naționale – etapele pe țară, pe parcursul liceului, să se înscrie fără concurs de admitere la studii de licență. Mai mult, și metodologia din anul 2016 prevedea aceleași condiții de admitere pentru olimpici.
Citește mai departe AICI
(Foto: depositphotos)
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024