FC Botoșani a anunțat astăzi transferul unui jucător de la Farul Constanța.
Este vorba despre mijlocașul Carlo Casap.
FC Botoșani anunță transferul mijlocașului Carlo Casap, liber de contract după despărțirea de campioana Farul Constanța, alături de care și-a petrecut aproape toată cariera de până acum.
În vârstă de 24 de ani, dublul campion național și-a făcut debutul în fotbal la Academia Gheorghe Hagi, fiind promovat apoi la echipa mare a dobrogenilor, singura experiență în afara echipei de la malul mării având loc în perioada februarie-iunie 2022, când a fost împrumutat la Concordia Chiajna.
Mult succes, Carlo, și să ai parte de cât mai multe împliniri în tricoul echipei noastre! au transmis reprezentanții FC Botoșani
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024