Un accident rutier a avut loc luni pe drumul european, dinspre Botoșani spre Flămânzi.
O șoferiță în vârstă de 46 de ani a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina.
„O femeie de 46 de ani, din comuna Frumușica, în timp ce conducea autoturismul, pe o porțiune de drum în aliniament, s-a angajat în depășirea unui autocamion, care circula pe aceeași direcție de mers, iar la revenirea pe banda de circulație, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit de pe partea carosabilă, răsturnându-se în afara acesteia”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
În urma impactului, șoferița a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost deschis dosar penal de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii au stabilit că șoferița nu consumase băuturi alcoolice.
(Sursa Foto – Radar Botoșani Official)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024