Control cu probleme pentru un șofer oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean, care conducea un autoturism deşi nu deţinea un permis de conducere valabil.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din țară, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Cehia.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere eliberat de autorităţile moldovene.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, scrie Dorohoi News.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024