Schimbări masive în fruntea prefecturilor din țară operate în ședința de Guvern de astăzi, 3 martie 2021.
Pe lângă eliberarea din funcție a subprefecților Rodica Zelincă și Laura Cronț și prefectul Dan Nechifor și-a pierdut actualul mandat.
El se află pe lista reprezentanților Guvernului în teritoriu din totalul celor 37 de județe care au fost schimbați. Doar că, la Botoșani, PNL care girează această funcție, i-a oferit sprijinul politic pentru a avea continuitate în fruntea Prefecturii.
Premierul Florin Cîţu a transmis că au fost numiţi 36 de prefecţi şi 75 de subprefecţi care vor depune joi, 4 martie, jurământul.
„Am eliberat 103 prefecţi şi subprefecţi din funcţie şi au fost numiţi 36 de prefecţi din 42 şi 75 de suprefecţi din 85. Mâine (joi – n.r.) după ora 13,30 vor depune jurământul aceştia şi începând de mâine seară îşi vor prelua atribuţiile”,
a declarat Florin Cîțu la Palatul Victoria.
Cîțu a explicat că acolo unde nu au fost numiţi prefecţi, subprefecţii vor prelua atribuţiile acestora până la numire.
Mâine la amiază vor fi învestiți în sistem de videoconferință noii șefi numiți astăzi, la Botoșani fiind vorba de prefectul Dan Nechifor și subprefecții Aneta Gireadă și Magda Oleniuc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie: Lapoviță anunțată de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mașină ajunsă în șanț, botoșăneni salvați de un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024