Coliziune între trei mașini produsă luni, 14 iunie 2021, în jurul orei 15:45, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi.
Din primele informații, se pare că un autoturism Volkswagen condus de o șoferiță în vârstă de 24 de ani, pe sensul de coborâre a Bulevardului Victoriei din Dorohoi a intrat în coliziune cu un autoturism Audi și cu unul Dacia Logan.
Pe același sens circula autoturismul Dacia Logan, iar la un moment dat șoferița s-a încadrat pe banda din dreapta fără să observe că aici era parcat un autoturism Audi. În urma impactului, autoturismul a ricoșat în Dacia Logan producându-i daune minore. În schimb, celelalte autoturisme au fost avariate serios. După impact nu au rezultat victime, scrie Dorohoinews.
La fața locului a ajuns un echipaj mixt cu polițist și jandarm și un echipaj din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipale Dorohoi. Șoferița care a produs accidentul a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Potrivit sursei citate, polițiștii au efectuat cercetări privind modul și cauzele producerii accidentului în urma cărora șoferița a fost sancționată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024