În urmă cu două luni, din cauza neglijenței unor copii teribiliști, magazia de lemne și acoperișul școlii din Oroftiana, comuna Suharău, au fost distruse de flăcări. Aceasta este una din cele două școli din sat, și anume cea în care învață copiii din clasele I-IV.
Cu toate că au fost salvate o mare parte din bunurile aflate în incinta școlii, clădirea a fost afectată într-o proporție considerabilă.
Nedispunând de fonduri suficiente pentru aceste lucrări, primăria Suharău s-a confruntat cu o problemă destul de anevoioasă în refacerea școlii. În urma consultărilor, primarul Chelariu Marcel împreuna cu parlamentarii PSD de Botoșani au găsit cele mai bune soluții pentru ca școala să poate fi dată cât mai repede în folosință.
„Împreună cu domnul primar Chelariu Marcel au fost întreprinse toate demersurile necesare pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca acesta să susțină refacerea acestei școli în regim de urgență. La sfârșitul săptămânii trecute fondurile solicitate de primăria Suharău pentru demararea lucrărilor au fost aprobate prin ordin de ministru, iar refacerea școlii afectate de incendiu va începe în cel mai scurt timp. Cele 2 miliarde de lei vechi pe care Ministerul Dezvoltării i-a alocat școlii din Oroftiana nu fac decât să ne convingă de susținerea pe care actuala guvernare o acordă educației”, a declarat senatorul PSD Doina Federovici.
Lecții de prim ajutor de la pompierii botoșăneni pentru elevii unui liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Femeie BĂTUTĂ de propriul soț: Bărbatul, scos din casă cu Poliția
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Se deschide patinoarul de la Cornișa – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
MOTIVUL real pentru care Viviana Sposub a renunțat la televiziune: Sunt incredibil de fericită că...
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024