Din cei 69 de tineri botoșăneni care și-au depus dosarele de candidat pentru admiterea la Școala de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” din municipiul Fălticeni, 14 au promovat examenele de admitere la această instituție de învățământ militar, în urma examenelor susținute în perioada 3 – 12 septembrie 2016, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Candidaților le-au fost verificate aptitudinile fizice (proba de alergare de viteză; aruncarea mingii medicinale; alergare de rezistență) și cunoștințele la limba română și limba străină.
Tinerii botoșăneni, o fată și treisprezece băieți, care s-au prezentat la școala militară din Fălticeni în data de 30 septembrie, vor urma cursurile acesteia în următorii doi ani, îmbinând însușirea cunoștințelor teoretice cu practica în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
La terminarea școlii, în funcție de notele obținute la examenele de absolvire, vor fi repartizați în inspectoratele de jandarmi județene din toată țara, unde timp de șase luni vor fi tutelați de jandarmi cu experiență.
La Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București – facultatea de jandarmi, a fost admis un candidat botoșănean, din cei treisprezece tineri care au dorit să urmeze această carieră.
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Secretarul de la Județ evaluat de cei doi vicepreședinți
Oana Sava
Sep 27, 2024
REORGANIZARE la o instituție din Botoșani: CÂTE posturi vor fi înființate
Oana Sava
Sep 27, 2024
La băut în Centrul Vechi: Polițiștii locali au dat iar amenzi
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
COD GALBEN de inundații la Botoșani, pompierii sunt în alertă
Oana Sava
Sep 27, 2024