A educat generații de elevi, a petrecut sute de ore la catedră, însă acum are nevoie de ajutorul semenilor pentru a trăi.
Monica Mandache, profesor la Liceul ”Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, se luptă cu o boală cumplită, iar banii au devenit o componentă importantă în această ecuație a vieții.
A fost diagnosticată în urmă cu un și jumătate cu cancer, iar în 2020 a trecut și prin infecția cu covid.
În prezent se află în Turcia pentru tratament și are nevoie urgentă de bani.
”După mai multe tratamente eșuate în România, Dumnezeu mi-a oferit șansa să ajung în Turcia unde medicii de aici mi-au oferit o speranță. Am ajuns în Istanbul, la spital. Suntem în investigații. În același timp, medicii au depistat o hemoragie internă unde trebuie intervenit chirurgical pentru a o stopa. Tot atunci se va face și o biopsie. Pentru acestea și tratamentul ulterior am nevoie de o sumă considerabilă de bani. Deocamdată nu avem o sumă fixă dar ulterior vă țin la curent. Pentru cei care doresc să fie alături de noi în această luptă pentru a-mi salva viața o să atașez contul bancar personal unde puteți dona. Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care sunt alături de noi!”,
Prof. Monica Cristina Mandache
Foarte mulți dinte cei care o cunosc au preluat apelul profesoarei din Săveni. Printre ei prieteni, colegi, rude, chiar și foști elevi.
”Haideți să fim astăzi mai buni decât ieri, mai milostivi, mai toleranți față de aproape, mai deschiși la nevoile celor îngenuncheați de boală. Astăzi, mă adresez vouă, dragii mei prieteni, cu rugămintea de a ajuta un suflet blând și frumos, un suflet care are nevoie de sprijinul nostru financiar. Lupta cu o boală cruntă te epuizează de putere, te mistuie de griji, te încarcă de tristețe. Trăim timpuri în care costurile unui tratament sunt ridicate, în care cu greu îți permiți să îți cumperi medicamentele care nu figurează pe lista celor compensate... dar un tratament în străinătate se ridică la costuri exorbitante iar persoana în cauză are neapărată nevoie de ajutorul oamenilor. Multul din puțin se adună, dar acest puțin al nostru dăruit poate salva o viață. Am fost pe marginea prăpastiei vieții, un singur pas și eram dincolo, am cunoscut neputința financiară, am cunoscut nopțile și zilele pline de griji. Dar datorită vouă, oameni frumoși, am reușit să mă mențin în viață, drept pentru care vă mulțumesc și fac adâncă reverență în fața domniilor voastre.
Astăzi vă rog din suflet să veniți în ajutorul doamnei Mandache Monica, cadru didactic la Liceul ”Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, care a primit o șansă la viață în Turcia. Vă rog dăruiți! Orice sumă este binevenită. Dăruiți cu sufletul, dăruiți cu inima! Bunul Dumnezeu să vă ocrotească și binecuvânteze!”,
Emilia-Paula Zagavei, unul dintre mesaje
Puteți dona aici:
Iban RO35RNCB0046024684690001
BIC RNCBROBU
Titular cont Mandache Monica Cristina
https://www.facebook.com/groups/256892715968763
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024