Oficialii Aeroportului Iaşi au anunţat că operatorul low-cost Wizz Air va introduce o cursă nouă din această toamnă.
Botoşănenii şi ceilalţi locuitori ai Regiunii de Nord-Est vor putea călători direct spre Liverpool, începând din octombrie. Astfel, potrivit oficialilor Aeroportului Internaţional Iaşi, compania Wizz Air va deschide ruta directă Iaşi-Liverpool din 29 octombrie 2018. Frecvenţa va fi de două curse pe săptămână, luni şi vineri, iar preţul unui bilet, pe segmentul de zbor porneşte de la 109 lei.
„În anul în care baza Wizz Air de la Iaşi împlineşte doi ani, un nou zbor direct Iaşi-Liverpool completează oferta de călătorii cu avionul de pe aeroportul nostru. Anunţul despre introducerea noului zbor în toamnă vine la scurt timp de la deschiderea mai multor rute spre oraşe din Europa, la începutul acestei luni, când o a doua aeronavă Wizz a fost alocată bazei de la Iaşi. Legătura Iaşului cu Liverpool, unul dintre principalele oraşe englezeşti şi zonă metropolitană, este extrem de benefică pentru tinerii care aleg să studieze acolo, pentru comunităţile de români din regiunea noastră, care lucrează în acest oraş, dar şi pentru susţinerea turismului. Sperăm ca prin deschiderea acestei rute, să reuşim să aducem la Iaşi şi turişti din Liverpool, pentru că şi oraşul nostru merită vizitat“, a transmis Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportul Internaţional Iaşi pentru Adevărul.
În prezent, sunt 15 rute externe operate de Wizz Air pe Aeroportul Iaşi- spre următoarele destinaţii: Londra (Luton), Milano (Bergamo), Veneţia (Treviso), Roma (Ciampino), Catania, Bologna, Larnaca, Tel Aviv, Eindhoven, Dormund, Billund, Salonic, Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi) şi Liverpool (din 29 octombrie 2018).
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024