Cele patru persoane au reușit să iasă din clădire înainte de sosirea forțelor de intervenție.
O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce bunurile din camera unde locuiau cu chirie s-au aprins, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
S-a întâmplat seara trecută, în localitatea Brăești.
Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au ajuns la fața locului, în cel mai scurt timp, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că ard bunurile din interiorul camerei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga clădire.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au acționat aproape o oră.
Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:
▪ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪ nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪ nu supraîncălziți soba:
▪ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
▪ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
▪ stingeți focul pe timpul nopții;
▪ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024
Investigații medicale GRATUITE pentru botoșănenii neasigurați
Oana Sava
Sep 27, 2024
Ce trebuie să știi înainte de a pleca într-un concediu exotic în Maldive
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Secretarul de la Județ evaluat de cei doi vicepreședinți
Oana Sava
Sep 27, 2024