Schimbări anunţate la o instituţie din municipiul Botoşani.
Apropierea perioadei în care botoşănenii care lucrează în străinătate se întorc în judeţ pentru refacerea documentelor de călătorie determină luarea de măsuri pentru evitarea aglomeraţiei la Serviciul de Paşapoarte.
În acest sens, conducerea Instituţiei Prefectului şi a Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple au decis suspendarea punctului de lucru de la Dorohoi în perioada 1 iulie- 31 august 2019 şi relocarea staţiei mobile la sediul din Botoşani.
Decizia vine din dorinţa de a utiliza, în perioada sezonului estival, toate resursele disponibile pentru activitatea de front-office a serviciului, în vederea suplimentării numărului de programări pentru utilizarea la capacitate maximă a celor trei staţii fixe existente, la un interval mediu de 7 minute. De asemenea, se doreşte utilizarea staţiei mobile pentru preluarea cererilor de eliberare a paşapoartelor simple temporare depuse în situaţiile în care persoana nu este prezentă la depunerea cererii (situaţie prevăzută de legislaţie), respectiv pentru eliberarea paşapoartelor simple.
În plus, funcţie de numărul de solicitări, se ia în calcul şi prelungirea programului de lucru al Serviciului de Paşapoarte.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Medicamentele care pot da un rezultat fals pozitiv la testul antidrog – LISTA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean prins BEAT la volan pe o stradă din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
În această dimineață: S-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
ACUM: Ziua Armatei sărbătorită în centrul orașului cu oficialități și militari - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean ridicat de polițiști și băgat direct după gratii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024