Un aragaz lăsat nesupravegheat a provocat un incendiu într-o casă din municipiul Botoșani. Evenimentul s-a produs în această dimineață, pe strada Victoriei.
Proprietara a plecat de acasă și a uitat mâncarea pe foc. În urma ei, flăcările au cuprins mobilierul suspendat, iar fumul a ajuns și în alte încăperi.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au stins flăcările înainte de a se extinde la toate bunurile din bucătărie.
Proprietara, în vârstă de 77 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la paramedicii SMURD. Aceasta a refuzat transportul la spital.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, pompierii vă recomandă:
Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.
O nouă sărbătoare națională din 2025: Propunerea legislativă a trecut de Camera Deputaţilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Un pas înainte pentru Spitalul Orășenesc Darabani: Suntem pe drumul cel bun
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Tânăr din Botoșani luat în cătușe din Danemarca și adus în țară de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
ACUM: Directorii de școli băgați în ședință
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Sute de echipamente medicale ultraperformante pentru Spitalul Județean
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024