Fiecare persoană are propriul drum în viață. Atât calea personală, cât și cea profesională depind nu numai de alegerile noastre, ci și de context. Unii ajung medici sau avocați, alții oameni de afaceri, dar avem nevoie și de măturători sau femei de serviciu. Ultima categorie menționată diferă de prima, într-adevăr, însă fiecare are un rost și un scop bine stabilit în cadrul societății și noi toți avem drepturi egale.
A fi femeie de serviciu nu este un lucru josnic. Ba dimpotrivă.
Deși se pare că așa este privit, probabil din cauza mentalității pe care o au unii oameni, a fi femeie de serviciu este un job ca oricare altul, ce îți poate aduce venituri cinstite. Această meserie este văzută ca muncă de jos. A mătura sau a spăla într-o scară de bloc sau într-o instituție nu este o rușine.
Pentru că munca, oricare ar fi ea, este nobilă.
Cum e să fii femeie de serviciu într-o lume în care irosim atâtea lucruri, de la mâncare la bunuri, în care puțini oameni sunt atenți la ce și cât consumă, în care punem preț mai mult pe aspect, decât pe suflet, ne spune Daniela, o botoșăneancă de 45 de ani, care de 15 ani este femeie de serviciu.
Am contactat-o pe Daniela într-un moment dureros al vieții ei, după pierderea soțului, însă a acceptat să vorbească cu noi despre meseria pe care o are de ani de zile. Am găsit-o într-o scară de bloc din municipiu, pe strada Ștefan Luchian, în mână cu o găleată albastră și un mop. Tocmai termina scările de spălat.
Ne-am așezat la intrarea în bloc și am început să povestim.
”Am 45 de ani, am 12 clase, bacalaureat luat și sunt femeie de serviciu,”
Ne-a mărturisit Daniela, cu zâmbetul pe buze.
Înainte de a fi femeie de serviciu, a mai lucrat, însă teama de a nu se îmbolnăvi a făcut-o să renunțe.
”Am lucrat în fabrica de mobilă, mi-am dat demisia că era toxicitate foarte mare și am venit la munca de jos,”
Adaugă femeia.
Deși are o diplomă de bacalaureat și oricând și-ar fi putut schimba job-ul, botoșăneanca a ales să-și păstreze meseria simplă, pe care nu o vede foarte grea în comparație cu altele.
”Mie îmi place ceea ce fac, muncesc cinstit. Mulți oameni mă consideră mai… na, ultimul om, dar mie îmi place ceea ce fac, muncesc și câștig un ban cinstit (…). Nu e greu, dacă muncești și îți place ceea ce faci, nu e greu,”
Daniela, femeie de serviciu.
O zi de muncă începe la 7:00 dimineața și se termină la trei jumătate (15:30). Zilnic, Daniela mătură scări, spală, șterge geamuri și uși. În total, ea se ocupă de 13 blocuri și își împarte activitățile astfel încât toate scările botoșănenilor să fie ”lună”.
Unii locuitori ai blocului nu îi apreciază deloc munca și chiar aruncă scrum de țigară tocmai de la etajul 4 al blocului, bazându-se pe faptul că oricum vine femeia de serviciu și face curat în urma lor.
”Unii oameni sunt de treabă, ne consideră oameni cinstiți, alții pur și simplu își bat joc, ne consideră ultimii oameni. Pur și simplu își bat joc, aruncă în urma noastră tot felul de hârtiuțe, scrum de țigară, chiștoace, le aruncă pe jos că vine femeia de serviciu din urmă și le strânge. Dacă nu vine și le strânge, reclamația este pe primul loc,”
Povestește Daniela.
Gunoiul rămâne o problemă în scările din bloc și nu numai. Aceasta ne-a spus că atunci când lipsește câteva zile, mizeria adunată este de nesuportat.
”Dacă nu vii într-o săptămână să nu faci deloc, e jale (…). Nu e o problemă pentru o bucată de pâine, muncim și mergem mai departe, nu avem ce face, asta este munca noastră”.
Danielei îi face plăcere să lase curățenie în urma sa și să fie apreciată de oameni.
Când vine vorba despre câștigurile materiale, are o reținere. Am ajuns inevitabil și la subiectul banilor, iar fața femeii s-a schimbat radical. Zâmbetul a dispărut de pe chip, iar ochii s-au aplecat către pământ.
Financiar, Daniela ne-a spus că se descurcă, însă chipul muncit și abătut scoate la iveală mult mai multe probleme.
După o lună de muncă, o femeie de serviciu primește un salariu de 1.300 de lei.
”Mă descurc, cu minimul pe economie, cât este, dacă știu să economisesc. Nu-mi permit lucruri… Strictul necesar și datoriile și atât. Bani în plus nu îmi mai rămân, niciodată nici un bănuț și câteodată mai și împrumutăm ca să ne ajungă (…). Mai am mama, soacra, care mă ajută cu o cartofă, o ceapă, altfel nu ar ajunge și copiii la școală, la liceu, greu. Facem în așa fel ca să nu rămânem datori. Primul lucru, plătesc datoriile, ce este și după aceea, ce rămâne mâncăm. Niciodată nu am rămas datoare la nimeni. Împrumut, dau înapoi și asta este,”
Ne-a mărturisit Daniela.
Practic, după 30 de zile, pleacă acasă la fetițele ei cu 1.300 de lei. Din aceștia, 600 de lei se duc la rata la bancă, iar restul de 700 de lei este nevoită să-i împartă în trei. Adolescentele ei însă, sunt învățate, o iubesc și îi sunt alături, căci după pierderea tatălui lor, mama le-a mai rămas singurul sprijin.
La finalul discuției ne-am dat seama că Daniela, nu este doar o femeie de serviciu, ci înainte de toate mamă și un exemplu pentru toți cei care sunt bucuroși chiar și cu puțin și știu să aprecieze viața și după mari greutăți.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
