O tânără din Botoşani a născut un copil cu greutatea de 5.260 de grame arată reprezentanţi ai Secţiei de Obstretică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.
Potrivit Agerpres, femeia în vârstă de 21 de ani a ajuns la Maternitatea din Botoşani pe 15 martie şi a născut prin cezariană, intervenţia chirurgicală fiind asigurată de o echipă coordonată de doi medici.
La naştere, băieţelul nou-născut a primit nota 9.
„Mama şi nou-născutul au rămas sub supraveghere medicală, starea celor doi fiind bună”, a afirmat unul dintre medicii secţiei.
Acesta susţine că naşterile unor copii cu greutatea de peste cinci kilograme sunt rare. În luna august 2009, la Maternitatea din Botoşani s-a născut un copil de 6.800 grame.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024