Bugetul pentru acest an este construit pe un avans de 10% după ce în 2016 compania de la Botoșani a înregistrat vânzări de 233 de milioane de lei.
Valeriu Iftime, preşedinte al consiliului de administraţie al grupului Elsaco din Botoşani, care realizează proiecte energetice, dar oferă şi soluţii de eficienţă energetică, spune că anul 2016 a adus provocări pentru grupul pe care îl conduce, dat fiind lipsa proiectelor de investiţii în domeniul energiei.
„Însă am avut contracte în derulare cu firme care activează în industrie, iar atenţia noastră a fost concentrată şi asupra pieţei externe. Astfel, în 2016 aproximativ 10% din cifra de afaceri au reprezentat proiectele realizate în afara ţării. De altfel, de circa trei ani avem filiale în Belgia şi Republica Moldova, unde în 2016 am implementat un proiect care a vizat modernizarea a două staţii de pompare la Termoelectrica - Chişinău”, a declarat Valeriu Iftime
Pe plan local, grupul a finalizat două proiecte, şi anume instalaţia nouă de desulfurare din CET 2 Iaşi şi noua sursă de producere în cogenerare de înaltă eficienţă a energiei electrice şi termice de la CET Oradea.
Grupul Elsaco este format din mai multe companii care activează în domenii precum proiecte energetice (centrale în cogenerare, sisteme de termoficare urbană etc.), proiecte hidroedilitare (reţele de apă şi canalizare, staţii de epurare etc.), proiecte SCADA & Software (sisteme de monitorizare, automatizare şi control etc.), distribuţia de echipamente de măsură şi control, soluţii IT&C, soluţii de eficienţă energetică şi sisteme informatice de facturare şi business management. (Sursa: Ziarul Financiar)
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024