Femeia era atât de beată, încât nu le-a putut spune polițiștilor propriul nume.
S-a întâmplat în prima seară a evenimentului Street Food, organizat la Botoșani, în partea a doua a acestei săptămâni.
În jurul orelor 18:00, polițiștii locali au observat că o persoană de sex feminin în stare de ebrietate s-a urcat pe scena amenajată la intrarea în Parcul Mihai Eminescu, adresând injurii și expresii jignitoare personalului aflat pe scenă.
Polițiștii locali au îndepărtat-o de pe scenă și pentru că nu a reușit să furnizeze date cu privire la identitatea sa, din cauza stării avansate de ebrietate, a fost condusă la sediul Poliției Locale, pentru efectuarea de verificări.
Ca urmare a activităților întreprinse, persoana a fost identificată, fiind dispusă sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 400 lei potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice.
Ulterior, cel mai probabil a fost condusă la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean „Mavromati”.
Un profesor din Botoșani are nevoie URGENTĂ de sânge: Apel din partea fiicei
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Jandarmii din Botoșani au ținut „ora de civilizație” la două licee din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Un oraș din Botoșani, premiul I pentru cele mai frumoase spații verzi din zona Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Amenzi, permise și certificate REȚINUTE de polițiștii botoșăneni după Blocada
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024