În seara de marți, 15 martie 2016, a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, Miss Preuniversitaria, organizat de Liceul Tehnologic ”Elie Radu”. Șase cupluri au defilat pe scenă, iar cei mai buni concurenți au urcat pe podium la finalul evenimentului.
Una dintre cele șase concurente s-a remarcat, însă, prin rafinament și gust vestimentar, drept pentru care juriul a decis să-i dea premiul cel mare. Eleva care a câștigat în această seară coronița frumuseții se numește Ana-Maria Butnărașu și a purtat în concurs numărul trei. Fata a trecut cu brio prin toate celei trei probe din concurs, iar la proba de seară a uimit publicul din sală cu prezența sa. Ana a purtat o rochie de basm, în formă de cupă de șampanie care i-a evidențiat silueta. Iată mai jos câteva fotografii cu Miss Preuniversitaria de la Liceul Tehnologic ”Elie Radu”:
(Ș.V.)
Botoșănean de 20 de ani dat jos din tractor de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024