Dacă în cariera artistică a avut parte de nenumărate zile pline de emoție, sâmbătă Francisca Dulceanu a trăit cu siguranță și cea mai importantă zi a vieții din perspectivă strict personală. Cântăreața s-a căsătorit și religios cu luptătorul Bogdan Lățescu.
După ce anul trecut cei doi și-au unit destinele civil, astăzi la Biserica Sfinții Voievozi din Botoșani a avut loc și cununia. A fost oficiată de preotul paroh Viorel Berciuc împreună cu părintele Gavrilă Damian de la Hănești, rudă de-a miresei.
Lor li s-a adăugat și parte a corului Bisericii Sfânta Cuvioasa Parascheva din Botoșani condus de profesorul Laurențiu Palade.
Francisca și Bogdan au sosit la lăcașul de cult într-o mașină de epocă adusă special de la Suceava, un Beauford decapotabil construit în stilul anilor '30.
Au pășit pe un covor roșu la capătul căruia se aflau două buchete imense de flori.
”Nu am avut deloc timp nici de story-uri, nici de postări, nici de selfie-uri, nici de mâncare, nici de somn! Am fost atât de prezentă în zilele astea în tot ceea ce am făcut, încât cred că astea-s de fapt, emoțiile alea adevărate... când nu prea îți arde sa mai faci altceva, sau efectiv nu ai timp pe lângă”, a scris Francisca Dulceanu pe Facebook cu o zi înaintea nunții.
Artista, care este și Announcer la Superkombat Fighting Championship, a mărturisit că a avut insomnii înaintea nunții și că a trebuit să ia mai multe calmante.
Carmen și Dumitru Solomonescu împreuncă cu promoterul Eduard Irimia și partenera sa de viață Oana sunt nașii tinerilor căsătoriți.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Se răcește vremea: PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024