Probabil cel mai dezastruos traseu al județului a fost ani la rând cel spre sud.
O distanță de aproximativ 50 de km era parcursă cu mașina în aproape două ore.
În prezent, din municipiul Botoșani către comuna Hlipiceni o deplasare durează aproximativ 45 de minute.
Iar drumul este cu totul altul și pare a fi de prin alte județe ale țării, decât peisajul botoșănean obișnuit din trecut din punctul de vedere al infrastructurii rutiere. Lucrările la drumul strategic finanțate cu fonduri europene au cuprins inclusiv această rută către sudul județului unde circulația rutieră se apropie în sfârșit de nivelul de civilizație regăsit în restul țării.
De altfel, Consiliul Județean Botoșani a anunțat recent că stadiul lucrărilor la drumul strategic se apropie de 80%, pe întregul proiect.
Constructorii au finalizat primul lot care se întinde de la Șipote (județul Iași) – limita de județ – Rediu – Răuseni – Călărași, la care se adaugă distanța de aproape 10 kilometri dintre Dângeni și Mihălășeni.
La lotul 3 care începe din DN 29D și urmează Blândești – Cerchejeni – Sulița – Cheleș – Lunca – Cernești – Todireni, lucrările sunt realizate în proporție de 99%.
Într-un stadiu avansat, de peste 60%, se află și lucrările efectuate la lotul 2 cuprins între Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești.
„Aici, primul strat de asfalt a fost turnat pe aproximativ 90% din lungimea lotului, urmând ca, în funcție de vreme, cel târziu în prima decadă a lunii octombrie, să fie asfaltați și ultimii kilometri. Zilele acestea s-a finalizat așternerea binderului pe întreaga lungime a localității Albești, urmând ca până la sfârșitul săptămânii să se ajungă în Mășcăteni”,
Anunța în urmă cu o săptămână Consiliul Județean Botoșani
În vederea pregătirii asfaltării între Albești și Mășcăteni, constructorii au efectuat stratul superior de fundație din balast stabilizat in situ cu lianți hidraulici, lucrările continuând spre Trușești.
De asemenea, s-au făcut consolidări de poduri și podețe și lucrări la infrastructura podului de peste râul Jijia din apropierea localității cu același nume.
În Răuseni și Hlipiceni se lucrează la trotuare, rigole carosabile și șanțuri. La rigole și șanțuri se lucrează și în Buimăceni, dar și între Hănești și Dângeni.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024