Nu este pentru prima dată când cântăreața din Constanța este invitată să concerteze la Botoșani.
Alessia a petrecut Revelionul la Botoșani iar 2024 a găsit-o printre botoșăneni. După spectacol s-a schimbat într-o ținută comodă și a revenit la scenă, în perimetrul în care se aflau spectatorii din primele rânduri.
A socializat cu tinerii și a făcut numeroase fotografii. Ba chiar a și dansat pe muzica mixată de DJ AYA.
Este o artistă apropiată de public iar dovada a fost apropierea de cel din Botoșani, în condițiile în care alți artiști evită contactul cu fanii și solicitările interminabile pentru selfie-uri.
Elena Baboia este numele real al artistei cunoscută sub numele de scenă Alessia. Este o cântăreață română de muzică pop, dance și house. A făcut parte din trupa Oxygen și de la vârsta de 14 ani urmează cursuri de canto, dans și imagine, pentru a-și dezvolta abilitățile necesare unui artist complet.
Ucrainenii continuă să vină în valuri la Botoșani: CÂTE permise de ședere au solicitat
Oana Sava
Oct 24, 2024
Mii de șomeri la Botoșani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Sute de străini s-au angajat la Botoșani: Un șef din Poliție a dezvăluit DOMENIILE – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Angiograf ultraperformant pentru Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024