Poliția Română anunță câteva măsuri de simplificare menite să vină în sprijinul cetățenilor.
Poliția Română operaționalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.Pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei.
Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România.
Atât copia actului de identitate, necesară obținerii unor documente de la poliție (cazier judiciar, avize, atestate etc.), cât și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de mail a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, respectiv [email protected] (link: https://bt.politiaromana.ro/ro/contact ).
Astfel, pentru a nu mai apela la serviciile poștale sau pentru a nu vă mai deplasa la unitatea de poliție, puteţi transmite dovada plății amenzii prin e-mail.
De asemenea, nu mai este nevoie să veniți cu copie xerox a cărții de identitate pentru a obține documente eliberate de poliție. Este suficient să transmiteți copia scanată a documentului de identitate pe e-mailul inspectoratului, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.
Vezi și: Noutate de la IGPR: Plata amenzilor auto „din deplasare”, dovedită… online de şoferi
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024