Apariația pestei porcine africane la Botoșani s-a soldat cu măsuri extreme și pentru alte animale decât porcii mistreți sau domestici.
În cadrul Comitetului Local de Combatere al Bolilor (CLCB) s-a luat decizia sacrificării și a câinilor care nu au stăpân, din zona forestieră a comunei Pomârla.
În acest sens s-a apelat la sprijinul celor de la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Botoșani.
„O mare problemă care a fost discutată în CLCB a fost sacrificarea câinilor fără stăpân din zona forestieră. Sunt un vector important de transmitere. Au fost mistreți din care aceștia s-au hrănit, umblă în număr foarte mare. Am avut ajutorul AJVPS-ului, am făcut un contract și am acționat deja într-una din zile în sensul acesta”,
Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla
Primarul de la Pomârla a arătat că în general, mare parte din câini sunt aduși cu mașinile din alte părți și lăsați pe câmpurile de la marginea comunei sau în apropierea pădurilor.
„Este o problemă foarte delicată. Circa 45 de câini fără stăpân au fost sacrificați și incinerați, în condițiile specifice, sub supraveghere. Slavă Domnului, mai sunt în zonă, pentru că efectiv atacau și animalele sălbatice, gen căprioare. Câinii în haită atacă, singuri nu. Nu este de glumit, s-au umplut pădurile, este un fenomen știut”,
Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla
Acțiunea de împușcare a câinilor va continua și săptămâna aceasta.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Podul spre tragedie: Risc imens pentru şoferii din Botoşani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024