Tânărul de 23 de ani a refuzat testarea cu alcoolul etilotest, în ciuda faptului că prezenta halenă alcoolică.
În cursul zilei de marți, 27 decembrie, polițiștii din Ștefănești care acționau pe drumul județean D.J. 294, în comuna Mihălășeni, au efectuat semnal de oprire unui autoturism al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, reușind interceptarea pe un drum sătesc din localitatea Negrești.
Oamenii legii au stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 23 de ani, din comuna Mihălășeni.
Deși emana halenă alcoolică, tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior, fiind condus la o unitate spitalicească în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea avea autorizația provizorie de circulație expirată.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere a unui autovehicul neînmatriculat, totodată, fiindu-i aplicată conducătorului auto o sancțiune contravențională, în cuantum de 870 de lei, pentru faptul că nu a oprit la semnalele polițiștilor.
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024
Tragedie înainte de o nuntă: O tânără și părinții ei găsiți morți în apartament
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024
Avarie în municipiu din cauza unui patron: Mii de botoșăneni lăsați FĂRĂ apă
Oana Sava
Oct 06, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – MESAJ important pentru suporteri
Oana Sava
Oct 06, 2024