Anunț important din partea societății Nova Apaserv.
Având în vedere contextul epidemiologic actual al evoluției infecției cu Coranavirus COVID 19 în Județul Botoșani cât și:
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță suspendarea activităților care presupun deplasarea la domiciliul clienților, de citire semestrială a contoarelor din condominiu cât și operațiuni legate de contoare (verificări, sigilări, demontări) pentru o perioadă de 90 de zile în toată raza de operare.
Menționăm că, facturarea consumului de apă se va face conform indexurilor declarate prin:
iar în lipsa declarării indexului facturarea se va face din oficiu. Eventuale recalculări se vor efectua în condițiile transmiterii unei cererii însoțită de fotografii ale contoarelor din care să se observe în clar seria, indexul și sigiliul montaj.
Pentru o perioadă de 3 luni de la data prezentei, nu se mai efectuează nici un fel de servicii ce presupun deplasarea personalului operatorului în interiorul apartamentelor din condominiu.
În acest sens, din punct de vedere al verificărilor metrologice, se prelungește termenul de valabilitate al verificărilor metrologice (pentru contoarele aflate în termen dar care expiră în lunile noiembrie, decembrie 2020 și ianuarie și februarie 2021) cu trei luni de la data expirării.
Contoarele expirate începând cu data de 16.03.2020 și până la data punerii în practică a acestei acțiuni, vor fi reactivate și prelungite cu o durată de 3 luni de la data prezentei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Mașină proiectată direct în gardul unei case: Șoferul era BĂUT - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
O adolescentă din Botoșani în semifinale la „Norvegienii au talent” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024