Venind în întâmpinarea solicitărilor utilizatorilor cu privire la facturarea consumului de apă, SC Nova Apaserv SA Botoșani anunță că în perioada imediat următoare va începe campania de citire a contorilor şi verificarea a instalaţilor de apă/canalizare, atât la persoane fizice cât şi la agenți economici.
Iar asta, ținându-se cont de faptul că, de peste un an, în contextul pandemiei, nu s-au putut face citiri sau verificări în multe dintre punctele de consum.
Echipele Nova Apaserv vor identifica poziția rețelelor, a branşamentelor şi racordurilor, verificările în teren având ca scop depistarea avariilor ascunse, a pierderilor de apă, și nu în ultimul rând, depistarea situațiilor de încălcare a prevederilor legislației în domeniul serviciilor de utilități publice.
„Venim cu rugămintea ca toți clienții Nova Apaserv S.A. să ne sprijine în identificarea tuturor problemelor cu care utilizatorii se confruntă, astfel încât serviciile pe care compania le oferă să ajungă la nivelul de calitate dorit de toată lumea”,
Liviu Ștefan, director general interimar Nova Apaserv
De asemenea, compania atrage atenția că, persoanele care încalcă prevederile legale în domeniul serviciilor de utilităţi publice se expun la riscuri ce au consecinţă plata despăgubirilor şi amenzilor aferente.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024