Polițiștii locali au efectuat zeci de controale, fiind dispusă aplicarea unor sancțiuni uriașe.
În conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, de la începutul anului şi până în prezent, polițiștii locali din cadrul Biroului Disciplină în construcţie au organizat şi desfăşurat acţiuni de control pe raza municipiului Botoşani, cu privire la lucrările de construcții executate, intervenții în carosabil şi refacerea acestuia, fiind urmărite zonele afectate de lucrările de intervenții la rețelele edilitare.
Ca urmare a verificărilor efectuate inopinat sau pentru soluționarea unor petiții, polițiștii locali au efectuat un număr de 37 de controale, fiind dispusă aplicarea unui număr de 12 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 19.000 lei potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, pentru efectuarea de lucrări de construire fără autorizație de construire.
Conform prevederilor art. 1 alin. 1 din actul normativ, legiuitorul a condiționat începerea lucrărilor de construire de obținerea autorizației de construire. Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren şi/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Potrivit legii speciale care reglementează autorizarea executării lucrărilor de construcții, nu se aplică sancțiunea ”avertisment”, amenda nu se plătește la jumătate în termen de 15 zile, iar sancțiunea poate fi aplicată atât beneficiarului (persoană fizică sau juridică, reprezentantului persoanei juridice), cât și constructorului.
Au fost verificate 53 de amplasamente și anunțat operatorul responsabil, pentru remedierea avariilor identificate în carosabilul străzilor în 42 de locații.
De asemenea au fost aplicate zece sancțiuni contravenționale în cuantum total de 20.000 lei pentru nerefacerea provizorie cu macadam sau pavele a carosabilului afectat de lucrările de intervenție și neasigurarea condițiilor normale de trafic pentru pietoni și autovehicule conform Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 255/2021 - Regulamentul privind stabilirea condițiilor pentru eliberarea avizelor de intervenție și Acordurilor Administratorului Drumului, urmărirea și recepția lucrărilor de intervenții la rețelele edilitare de utilități publice pe raza municipiului Botoșani.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024